PRODIAB Asociaţia Diabeticilor din Republica Moldova

Obiceiuri care predispun la diabet zaharat!

  • vineri, 5 februarie 2016

Multe dintre obiceiurile care-ți fac plăcere sau care-ți ușurează existența îți fac mai mult rău și te pot aduce în situația de a suferi de diabet.

Încălzești la microunde, în recipiente din plastic

Fă-ți ceva timp să încălzești pe aragaz mâncarea sau în cuptorul obișnuit. Dacă nu dispui de așa ceva, la locul de muncă de pildă, nu folosi vase din plastic pe post de castron ori de farfurie. În ele se găsesc substanțe care, ingerate frecvent, pot declanșa diabet și pot provoca hipertensiune. Cel puțin așa arată un studiu realizat de o echipă de cercetători americani din cadrul Școlii de Medicină NYU care a descoperit că doi din compușii plasticului, mai precis ftalați, sunt periculoși.

Te culci târziu sau pierzi nopțile

Noaptea te simți cel mai bine și abia aștepți să petreci ore în șir citind, ascultând muzică sau stând pe internet? Ce nu știai este că așa riști să faci diabet. Chiar dacă dormi 7-8 ore, faptul că nu te odihnești înainte de miezul nopții te costă. Ajungi să petreci prea mult timp în fața unor ecrane și te expui luminii albastre emise de ele, ceea ce diminuează producția de insulină, îți crește nivelul de glucoză din sânge și-ți dă metabolismul peste cap.

Ai carență de vitamina D

Lumina naturală deține un rol important în activitatea pancreasului și în stimularea producerii de insulină. Vitamina D, produsă de corp în mod natural ca urmare a expunerii la soare, la lumină, previne apariția de diabet de tip 2, dar și de afecțiuni cardiovasculare, obezitate, scleroză multiplă. De aceea, lucrul la birou, fără pauze luate în aer liber poate să te predispună la diabet. Poți suplimenta lipsa de vitamina D prin dietă, mâncând somon, lapte, ouă.

Mănânci prea puține lactate

Cu cât corpul tău trebuie să se lupte cu mai multe bacterii care provoacă infecții, cu atât mai mare este riscul de a dezvolta și o boală ca diabetul zaharat. O dietă bogată în lactate te-ar ajuta. Alimente fermentate ca iaurtul, sana, laptele bătut, chefirul, cașcavalul, brânza de burduf conțin bacterii „bune”, numite probiotice. Te feresc de inflamații, care pot duce în timp la o rezistență a corpului la insulină, deci la diabet.

Sursa: adevarul.ro