PRODIAB Asociaţia Diabeticilor din Republica Moldova

Tratamentul pentru diabet care le-ar permite pacienților să renunțe la injecțiile cu insulină !

Un potenţial tratament pentru diabet este testat în Canada. Oamenii de ştiinţă cred că vor putea înlocui celulele pancreatice distruse cu unele noi, crescute în laborator.

Celulele noi ar fi cultivate din celule stem embrionare. Ele vor fi implantate imediat sub stratul de piele şi ar trebui să ajungă acolo unde este nevoie de ele.

Cercetătorii cred că dacă acestea se vor maturiza, multiplica şi se vor comporta aşa cum se aşteaptă ei, pacienţii vor putea să renunţe la injecţiile cu insulină.

Pentru că organismul lor ar trebui să fie capabil să producă insulină atunci când este nevoie. În plus, nu ar mai trebui să-şi monitorizeze constant nivelul de zahăr din sânge.

Ca să se asigure că sistemul imunitar nu se va lupta cu ele, specialiştii vor administra pacienţilor medicamente care-i încetinesc activitatea.

Specialiştii canadieni au implantat noile celule într-un pacient la sfârşitul lunii decembrie şi vor acum să facă un studiu cu cel puţin zece suferinzi de o formă severă de diabet de tip I.

Participanţii vor fi ţinuţi sub observaţie timp de doi ani, ca să fie urmărite posibilele efecte negative ale noului tratament.

Sursa: www.digi24.ro