STUDIU: INACTIVITATEA CREŞTE RISCUL DE DIABET CU PÂNĂ LA 75%
- ŞTIRI
- marţi, 12 august 2014
Perioadele lungi de inactivitate cresc cu până la 75% riscul de diabet şi contribuie la mărirea circumferinţei taliei, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la University College din Londra, citat de dailymail.co.uk.
Potrivit noului studiu, citat de dailymail.co.uk, persoanele care nu au activităţi fizice în vacanţe se pot confrunta cu o creştere a riscului de diabet, chiar dacă în restul timpului fac sport regulat.
Persoanele care stau aşezate foarte puţin timp şi fac mult sport prezintă un risc cu până la 75% mai mic de a suferi de obezitate, unul dintre factorii care declanşează diabetul de tipul II.
La noul studiu au participat 4.000 de persoane, a căror activitate fizică a fost monitorizată între cinci şi zece ani. Printre activităţile care implică sedentarism analizate s-au numărat privitul la televizor, cusutul şi statul pe scaun, la birou.
După cinci ani, persoanele care, pe parcursul unei săptămâni, au petrecut aşezate mai puţin de 12 ore şi au efectuat minimum patru ore de exerciţii fizice prezentau cu 25% mai puţine riscuri de a deveni obeze decât cele care petreceau aşezate peste 25 de ore pe săptămână şi care efectuau mai puţin de 90 de minute de exerciţii fizice.
Acest lucru se întâmplă pentru că persoanele care petrec aşezate mai puţin timp beneficiază mai mult de pe urma activităţilor fizice sau pentru că cei care fac mai mult sport au tendinţa să stea aşezaţi mai puţin timp, spun cercetătorii.
Acelaşi studiu a arătat că un adult petrece aşezat, în medie, 90% din timpul său liber şi cu cât perioada de inactivitate este mai mare cu atât circumferinţa taliei creşte.
Studii anterioare au arătat că perioadele de inactivitate sunt un factor de risc pentru decesul prematur şi maladii precum cancerul şi cele cardiovasculare.