STUDIU: Consumul MODERAT de alcool reduce riscul de diabet!
- ŞTIRI
- sâmbătă, 5 august 2017
Un studiu considerat de unii controversat scoate la iveală concluzii neaşteptate. Potrivit cercetătorilor danezi, persoanele care consumă băuturi alcoolice de trei-patru ori pe săptămână, în cantități moderate, prezintă un risc mai mic de a dezvolta diabet de tipul II în comparație cu cele care beau mai rar sau niciodată, se arată în studiul publicat recent de BBC. Experții au menționat, însă, că această concluzie nu înseamnă că oamenii pot să bea mai mult decât este recomandat.
În cadrul studiului, cercetătorii au monitorizat consumul de alcool a peste 70.000 de persoane — cât de mult obișnuiau să bea și cât de des făceau acest lucru. Janne Tolstrup, profesoară la Institutul Național pentru Sănătate Publică (National Institute of Public Health) din cadrul Universității de Sud din Denemarca, cea care a condus studiul, a declarat că frecvența consumului de alcool are ”un efect independent”, în funcție de cantitatea de alcool ingerată. ”Observăm un efect îmbunătățit dacă alcoolul este consumat în patru porții în loc de una singură o dată”, a spus Tolstrup.
După circa cinci ani, 859 dintre bărbații participanți la studiu și 887 de femei au dezvoltat diabet — fie de tip 1, fie de tipul 2, mai comun.
Oamenii de știință au concluzionat că un consum moderat de băuturi alcoolice, de trei sau patru ori pe săptămână, reduce cu 32% riscul unei femei de a dezvolta diabet, iar în cazul unui bărbat procentul este de 27%, în comparație cu persoanele care beau mai rar de o dată pe săptămână.
Descoperirile sugerează de asemenea că nu toate tipurile de alcool au același efect. Vinul se pare că este cel mai benefic în acest sens datorită polifenolilor pe care îi conține, ce au un rol în controlul nivelului glicemiei din sânge, se arată în studiul publicat în jurnalul ”Diabetologia”.
În ceea ce privește berea, bărbații care consumă între una și șase porții pe săptămână și-au redus astfel riscul de diabet cu 21% spre deosebire de semenii lor care au consumat mai puțin de o bere pe săptămână. În cazul femeilor nu a fost observat niciun impact în acest sens.
Un consum ridicat de băuturi spirtoase pare să crească în mod semnificativ riscul de diabet în rândul femeilor, însă nu a fost observată nici un efect în acest sens asupra bărbaților.
Spre deosebire de alte studii, această cercetare nu a identificat o asociere între consumul excesiv ocazional de alcool și diabet. Acest lucru s-ar putea datora numărului mic de participanți care au raportat că se confruntă cu această problemă, cunoscută sub denumirea ”binge drinking”, definită prin consumul de cinci sau mai multe porții de băutură odată, a menționat Tolstrup.
Potrivit doctor Emily Burns din cadrul Diabetes UK, oamenii trebuie să fie atenți deoarece ”efectele consumului regulat de alcool asupra riscului de diabet de tipul 2 diferă de la o persoană la alta”. Chiar dacă descoperirile acestui studiu sunt interesante, susține ea, ”oamenii nu ar trebui să le ia drept o undă verde pentru consumul în exces de alcool față de actualele linii directoare ale NHS – sistemul național de sănătate din Marea Britanie”.
Conform recomandărilor, bărbații și femeile nu trebuie să depășească 14 unități de alcool pe săptămână — echivalentul a șase halbe cu bere de tărie medie sau a zece pahare mici cu vin slab — pe parcursul a trei zile sau mai mult, iar în unele zile să nu se consume alcool deloc, precizează BBC.
Rosanna O’Connor, director în cadrul Public Health England, este de părere că ”nu este de niciun ajutor să se discute numai despre efectele consumului de alcool asupra diabetului” deoarece acest obicei ”contribuie la un mare număr de alte boli grave, inclusiv unele cancere, boli de inimă și de ficat, astfel că oamenii trebuie să țină cont de acest lucru atunci când se gândesc la cât de mult beau”.
Tolstrup și echipa sa au utilizat aceeași monitorizare și pentru analiza efectului alcoolului asupra altor afecțiuni. Cercetătorii au descoperit astfel că băutura consumată moderat, de câteva ori pe săptămână, a fost asociată cu un risc mai mic de tulburări cardiovasculare, precum infarct și accident vascular cerebral.
Pe de altă parte, însă, consumul oricărei cantități de alcool a crescut riscul de boli gastrointestinale, precum hepatită alcoolică și pancreatită.
Sursa: www.stiripesurse.ro