Proteina TXNIP este de asemenea implicată în reglementarea nivelului de zahăr din sânge; studii prealabile au demonstrat că persoanele diabetice prezintă un nivel înalt al acestei proteine.
S-a observat că TXNIP frânează încorporarea zahărului în anumite ţesuturi: zahărul intră în sânge odată consumat, iar hormonul insulinei este cel care trimite un semnal tuturor ţesuturilor – muşchi, ficat – pentru a asimila această glucoză şi a o retrage din sânge.
Când acest lucru nu se produce, iar zahărul se acumulează în exces în sânge, apar probleme.
Cercetătorii îşi propuseseră deja, datorită unui experimente de laborator pe animale să găsească o cale de a frâna acest exces de glucoză în sânge prin inhibarea proteinei TXNIP, însă nu ştiau dacă această inhibare la oameni poate deveni toxică.
Acum s-a aflat că cei trei fraţi care au o mutaţie ce determină o creştere a nivelului de acid lactic nu au această proteină şi trăiesc, prin urmare au descoperit că „absenţa totală a TXNIP este compatibilă cu viaţa”, deşi are efecte secundare.
Totuşi trebuie să fim precauţi, notează specialistul spaniol Alfredo Giménez-Cassina, potrivit căruia trebuie continuate cercetările şi validate aceste concluzii, mai întâi pe modele animale, pentru ca pe viitor să poată fi dezvoltat un tratament destinat oamenilor.