PRODIAB Asociaţia Diabeticilor din Republica Moldova

Cromul, folosit în suplimentele alimentare pentru pierderea în greutate și împotriva diabetului zaharat, poate fi cancerigen !

  • luni, 25 ianuarie 2016

Conform unui studiu publicat luni de cercetători australieni în revista de specialitate „Angewandte Chemie”, citat de agenția Xinhua, cromul, un nutrient popular folosit în suplimentele alimentare destinate pierderii în greutate și tratamentului împotriva diabetului zaharat, poate fi cancerigen.

Cromul trivalent (CrIII), care poate fi obținut prin dizolvarea de crom elementar în acizi cum ar fi acidul clorhidric sau acidul sulfuric, este utilizat în suplimentele nutriționale pentru tulburări metabolice cum ar fi rezistența la insulină și în diabetul de tip 2. El este ruda cancerigenă a cromului hexavalent (CrVI) și a fost făcut celebru de cartea și filmul Erin Brockovich despre legătura dintre boli grave, inclusiv cancer, și suplimentele minerale din apa potabilă a orașului Hinkley din California.

Cercetătorii de la Universitatea din New South Wales (UNSW) și de la Universitatea din Sydney au tratat celulele de grăsime animală cu CrIII în condiții de laborator și, după ce au creat o hartă a fiecărui element chimic din interiorul celulei folosind un fascicul de raze X de înaltă energie la Chicago’s Argonne National Laboratory’s Advanced Photon Source, au constatat că acesta a fost parțial cancerigen.

„Am fost în măsură să demonstrăm că oxidarea cromului în interiorul celulei are loc, deoarece pierde electroni și capătă o formă cancerigenă”, a declarat cercetătorul Lindsay Wu de la UNSW.

„Aceasta este prima dată când oxidarea a fost observată într-o probă biologică cu aceleași rezultate așteptate în celulele umane”, a mai spus acesta.

Experimente efectuate suplimentar au contribuit la clarificarea naturii cancerigene a CrV, care poate fi sintetizat prin tratarea cromului metalic cu fluor la 400 de grade Celsius și la o presiune de 200 de bari, și a CrVI care se găsește în celule.

Rezultatele creează motive de îngrijorare cu privire la riscurile de a lua de suplimente alimentare de crom pe termen lung sau în doze mari.

„Cu dovezi discutabile cu privire la eficiența cromului ca supliment alimentar, aceste rezultate ar trebui să-i determine pe oameni să se gândească de două ori dacă să ia suplimente care conțin doze mari de crom”, a declarat profesorul Peter Lay de la Universitatea din Sydney.

„Cu toate acestea, este nevoie de cercetări suplimentare pentru a stabili dacă suplimentele de crom modifică în mod semnificativ riscul de cancer”, a ținut să precizeze sursa citată.

Academia Națională de Științe din SUA estimează că până la 200 de micrograme de crom este un regim alimentar de zi cu zi care poate fi administrat în condiții de siguranță și adecvat pentru consum.

Conform ghidurilor australiene, aflate în prezent în curs de revizuire, 25-35 micrograme de crom pe zi sunt recomandabile ca un aport adecvat pentru adulți, mai notează agenția Xinhua.

Sursa: ziarulunirea.ro