Ciocolata şi vinul roşu pot preveni diabetul !
- ŞTIRI
- sâmbătă, 16 mai 2015
Ciocolata, vinul roşu şi fructele de pădure, bogate în antioxidanţi, reglează nivelul de glucoză din sânge, prevenind astfel diabetul de tip 2, afirmă cercetătorii britanici, într-un studiu publicat luni în Journal of Nutrition.
Flavonoidele sunt antioxidanţi regăsiţi în plante, dar şi în ceai, vin roşu şi ciocolată, care protejează împotriva unor boli precum afecţiunile cardiovasculare, hipertensiune, unele forme de cancer şi demenţă, informează dailymail.co.uk.
Studiul cercetătorilor englezi de la Universitatea Anglia de Est (UEA) şi de la King’s College, din Londra, a relevat că o dietă bogată în flavonoide şi antocianine – regăsite în căpşuni, coacăze negre, mure şi afine – este asociată cu o insulinorezistenţă mai scăzută şi cu o reglare mai bună a glucozei din sânge.
Conform rezultatelor studiului, acest tip de antioxidanţi reduce riscul de inflamaţii cronice, care pot cauza diabet, obezitate, boli cardiovasculare şi cancer.
„Ne-am concentrat asupra flavonelor, care se regăsesc în verdeţuri şi legume precum pătrunjel, cimbru şi ţelină, şi asupra antocianinelor, regăsite în fructe de pădure, struguri negri, vin şi alte fructe şi legume de culoare albăstruie. Acesta este unul dintre primele studii pe scară largă, efectuate pe oameni, care examinează modul în care aceşti compuşi bioactivi puternici ar putea reduce riscul de diabet”, a declarat profesorul Aedin Cassidy, de la Şcoala medicală din Norwich, afiliată UEA.
Cercetătorii britanici au testat aproape 2.000 de femei sănătoase de la fundaţia TwinsUK, care au completat un chestionar despre obiceiurile lor alimentare, pentru a estima aportul zilnic de flavonoide.
Oamenii de ştiinţă au analizat mostrele de sânge, în vederea evaluării nivelului de glucoză şi al inflamaţiilor, analizând, de asemenea, gradul de insulinorezistenţă, un indicator al diabetului de tip 2.
„Am descoperit că femeile care au urmat o dietă bogată în antocianine şi flavone au avut un grad de insulinorezistenţă mai scăzut. Insulinorezistenţa ridicată este asociată cu formele de diabet de tip 2, prin urmare, persoanele care consumă alimente bogate în aceşti compuşi – cum ar fi fructe de pădure, verdeţuri, struguri negri, vin – au o probabilitate mai redusă de îmbolnăvire”, a adăugat Aedin Cassidy.
Sursa: www.mediafax.ro