Deficitul de magneziu, factor de risc pentru diabetul zaharat !
- ŞTIRI
- marţi, 26 martie 2019
Potrivit doamnei doctor Carolyn Dean, o cunoscută şi ferventă susţinătoare a terapiei cu magneziu, autoarea best-seller-ului „The Magnesium Miracle”, deficitul de magneziu este implicat într-o serie de afecţiuni.
Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială, angina pectorală, boala coronariană, aritmiile cardiace, infarctul miocardic, diabetul zaharat, pre-eclampsia şi eclampsia, osteoporoza, astmul bronşic, sindromul de oboseală cronică etc.
Persoanele care suferă de diabet zaharat au un nivel scăzut de magneziu, fiind printre cei mai afectaţi de consecinţele deficitului de magneziu. Magneziul intracelular este un cofactor pentru o serie de enzime care joacă un rol important în metabolismul glucidic. Hipomagneziemia este comună în rândul persoanelor cu diabet zaharat şi reprezintă pentru acestea un factor de risc, fiind implicată în scăderea secreţiei de insulină şi a activităţii tirozin kinazei asupra receptorilor insulinici. Ca urmare, se produce scăderea metabolismului glucidic la nivelul adipocitelor şi a celulelor musculare şi creşterea rezistenţei la insulină. Conform unor studii recente, suplimentarea cu magneziu are efecte benefice asupra acţiunii insulinei şi a metabolismului glucidic şi poate preveni apariţia diabetului zaharat de tip 2.
Preparatele eficiente de magneziu sunt cele în care magneziul este legat organic (acetat, citrat, metionat, ascorbat, gluconat, propionat sau orotat de magneziu). Sărurile minerale de magneziu (clorură, sulfat) nu se pot absorbi, au de cele mai multe ori efect laxativ şi reduc astfel eficienţa terapeutică.
Dintre sărurile organice, orotatul de magneziu are un mare atu în terapia deficitului de magneziu. Pentru că, pe lângă magneziu, conţine şi acid orotic. Acidul orotic a fost izolat în 1904 de către doi italieni, Biscaro şi Belloni, prin tratarea proteinelor provenite din colostrul de vacă cu acetat de plumb. În 1940, s-a descoperit că acidul orotic este un produs secundar arderii nutreţurilor şi reprezintă o sursă reală şi valoroasă de proteine, cu rol de stimulare a creşterii. Colostrul de oaie sau decapră conţine cea mai mare concentraţie de acid orotic. Acidul orotic a fost considerat mult timp ca o substanţă pe care organismul uman n-ar fi în stare să o producă singur şi de aceea a fost denumit„vitamina B13”. Are calităţi protectoare şi de dezvoltare a celulelor, datorită rolului său în sinteza pirimidinei. La fel ca uridinfosfatul, acidul orotic este încorporat în sinteza ARN-ului, ADN-ului şi a altor precursori metabolici, realizând creşterea sintezelor proteice şi o optimizare a metabolismului energetic.
Acidul orotic are efecte clinice benefice asupra organismului, care se însumează cu efectele benefice ale magneziului însuşi. În al doilea rând, acidul orotic introduce magneziul intracelular, crescând eficienţa preparatului. Celulele din corpul nostru sunt cele care au nevoie de magneziu (fie ele celule cardiace, celule musculare, celule nervoase etc.), şi nu spatiul extracelular! Orotatul de magneziu şi-a dovedit de-a lungul timpului nu doar eficienţa şi rolul major în prevenirea şi tratamentul afecţiunilor cardiovasculare, ci şi un profil de siguranţă de invidiat. Având în vedere frecvenţa mare a complicaţiilor cardiovasculare în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat, orotatul de magneziu poate reprezenta varianta optimă.
Pe lângă respectarea dozelor zilnice recomandate, un tratament corect al deficitului de magneziu trebuie să dureze cel puţin şase săptămâni. Dacă după această perioadă fenomenele clinice persistă, chiar dacă se observă o ameliorare, se recomandă prelungirea tratamentului cu minimum 2 săptămâni. Tratamentul se poate repeta apoi ori de câte ori este nevoie. În general, deficitul de magneziu fiind o condiţie clinică cronică, şi terapia cu magneziu ar trebui să fie cronică.
Sursă: www.adevarul.ro