PRODIAB Asociaţia Diabeticilor din Republica Moldova

Gravidele obeze și cu diabet au șanse mari să aibă copilași cu ADHD !

Pentru femeile însărcinate care sunt obeze și au dinainte diabet insulino-dependent sau fac diabet de sarcină, riscul de a avea copilași cu ADHD este de șase ori mai mare, arată un studiu realizat în Suedia.

ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o tulburare psihiatrică definită printr-un un deficit de atenție combinat cu hiperactivitate.
Un studiu realizat de cercettorii de la Spitalul Universitar Karolinska din Sweden arată că gravidele care sunt obeze și au și diabet au de șase ori mai multe șansă ca copilașii lor să dezvolte această afecțiune, față de celalalte femei însărcinate.

Este vorba, în mod special, de femeile însărcinate care dezvolt diabet gestațional și care sunt foarte grase. Ambele condiții aduc riscuri mari pentru sarcină, putând duce chiar la pierderea ei.

Cele două condiții pot fi cauzate de o predispoziție genetică și de factorii de mediu, icnluzând aici și starea de sănătate a viitoarei mămici și obiceiurile alimentare pe care le are ea.

Greutatea excesivă nu face doar rău mamei, ci și copilului

În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, mai mult de jumătate dintre femeile însărcinate sunt suraponderale sau obeze, cu risc mare de a face diabet de sarcină.

Conform noului studiu suedez, chiar și dacă nu dezvoltă diabet, femeile cu obezitate severă au cu 67% mai multe șanse să aibă copii cu probleme de comportament și tulburări de stres, decât gravidele care-și mențin pe timpul sarcinii o greutate normală.

La gravidele cu diabet deja inslatat șansele ca micuții lor să dezvolte ADHD, probleme de comportament sau autism sunt de șase ori mai mari.

Acești copii au șanse de 4 ori mai mari să dezvolte ulterior și probleme emoționale.

„Acest risc este valabil pentru femeile care fac diabet gestațional sau pentru cele care au deja diabet insulino-dependent dinainte de a rămâne însărcinate”, a rtătat Dr Catharina Lavebratt, citată de DailyMail Online.

Deși procentul de copilași care au dezvoltat ADHD sau autism este mic – mai mic de 1% – totuși combinația dintre obezitate și diabet la o femeie însărcinată trebuie luat în seamnă, notează cercetătorii care au publicat studiul în revista „Pediatrics” („Pediatrie”).

Sursa: www.dcnews.ro