La Chişinău va fi creat un Centru Republican de Diabet
- ŞTIRI
- marţi, 28 iunie 2016
La Chişinău urmează a fi creat un Centru Republican de Diabet. Despre aceasta a discutat astăzi în cadrul unei întrevederi Premierul Pavel Filip cu președinta Federației Internaționale de Diabet, regiunea Europeană, Șehnaz Karadeniz, aflată în prima sa vizită în Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, discuţia s-a axat pe aspectul intensificării cooperării dintre Guvernul Republicii Moldova și Federația Internațională de Diabet. De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate problemele legate de aplicarea mai multor concepte de prevenire a diabetul zaharat, precum și de implementarea măsurilor pentru sprijinirea bolnavilor cu diabet din Republica Moldova.
„În prezent, statul asigură integral bolnavii de diabet cu insulină. Recent, în lista de produse compensate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină au fost introduse testele pentru aprecierea glicemiei în sânge, ceea va face posibilă verificarea și monitorizarea permanentă a stării bolnavului, un element important pentru toți diabeticii”, a menționat Pavel Filip.
Totodată, Premierul a declarat că mizează pe susţinerea Federației Internaționale de Diabet în crearea unui Centru Republican de Diabet la Chișinău, care va asigura întreg procesul de asistență specializată, diagnosticarea, tratamentul și acordarea suportului necesar bolnavilor de diabet.
Șehnaz Karadeniz a confirmat disponibilitatea organizaţiei pe care o reprezintă de a susţine realizarea acestui proiect important în Republica Moldova.
Sursa: independent.md