PRODIAB Asociaţia Diabeticilor din Republica Moldova

SUA: Caz de diabet al adulților înregistrat la o fetiță de trei ani !

  • joi, 17 septembrie 2015

Diagnosticat în mod normal la adulți de peste 40 de ani, diabetul de tip 2 a apărut deja și la copii. Este cazul unei fetițe de trei ani, prezentată ca una dintre cele mai mici paciente afectate de această boală, a anunțat o sursă medicală citată joi de AFP.

Fetița americană de origine hispanică cântărea 35 de kilograme la trei ani, de două ori mai mult decât greutatea normală la această vârstă (11-17 kilograme). Regimul ei alimentar era extrem de nesănătos când a intrat în atenția doctorului Michael Yafi, pediatru specializat în endocrinologie la Universitatea Texas din Houston. „Pe baza simptomelor, a examinării fizice și a rezultatelor de laborator, am diagnosticat un diabet de tip 2”, a afirmat medicul joi, la Stockholm, la reuniunea anuală a Asociației europene pentru studierea diabetului.

Diabetul de tip 2, care reprezintă aproape 90% dintre cazurile de diabet, înseamnă o creștere îndelungată a zahărului în sânge. Boala se asociază adesea cu obezitatea și greutatea în exces, modul de viață fiind considerat principalul factor de risc.

Există și un diabet de tip 1 sau insulino-dependent, care apare de cele mai multe ori brusc la copii sau la tinerii adulți.

Odată depistată boala, fetița a fost tratată cu medicamentul antidiabetic Metformin, iar părinților li s-a recomandat să îi controleze regimul alimentar, mai ales în privința numărului de calorii. Cu pierderea în greutate i s-a normalizat nivelul de glucoză (zahăr) din sânge, iar tratamentul a fost redus și apoi oprit. La șase luni de la diagnosticare, fetița a slăbit cu aproape 70% față de greutatea de la care pornise.

„Diabetul de tip 2 este reversibil la copii dacă sunt depistați de timpuriu copiii obezi și printr-o terapie adecvată și prin modificarea stilului de viață”, a spus dr Yafi, care le recomandă confraților săi medici să se gândească la „posibilitatea” unui diabet de tip 2 și nu numai de tip 1 la copii. Netratat, diabetul poate duce la probleme neurologice, cardiovasculare (îndeosebi circulația sanguină, cu risc de amputări), oculare, renale sau dentare.

Potrivit unui studiu desfășurat de Global Burden of Disease, publicat anul trecut, un sfert din copii ar fi în prezent supraponderali.

Sursa : www.agerpres.ro