PRODIAB Asociaţia Diabeticilor din Republica Moldova

Cum poate deveni diabetul „contagios” în căsnicie

  • luni, 12 ianuarie 2015

Deşi împărtăşim multe lucruri cu cei dragi, diabetul de tip II nu află, de obicei, pe această listă. Noi cercetări scot la iveală faptul că, dacă cineva suferă de diabet, partenerul sau partenera este de două ori mai supus riscului să dezvolte boala.

Diabetul de tip II, cea mai obişnuită formă a bolii, se declanşează ca reacţie a organismului la insulină, mai exact, atunci când corpul nu este în stare să se folosească aşa cum trebuie de producţia de insulină. Riscul de a face diabet este mai mare atunci când o persoană nu are un stil de viaţă sănătos. De exemplu, atunci când dieta este plină de grăsimi  şi zahăr şi când persoana nu face exerciţii fizice regulate, notează „Medical News Today“.

   Totodată, dacă eşti rudă de sânge cu cineva care are diabet, eşti mai supus riscului de a face şi tu această boală.

 Şi totuşi, echipa de cercetători de la Universitatea canadiană „McGill“ a fost intrigată de faptul că foarte puţine studii au analizat riscul de diabet al soţiilor sau soţiilor (persoanele care nu au o legătură biologică cu partenerul deja bolnav, dar trăiesc lângă acesta), cu atât mai mult cu cât stilul de viaţă este, de regulă, acelaşi pentru ambii parteneri. De altfel, un studiu efectuat în 2011 a arătat că soţii au tendinţa să preia obiceiurile proaste ale partenerilor şi chiar să le păstrează şi după divorţ.

  Cercetătorii Universităţii canadiene „McGill“ au analizat şase studii care au implicat peste 75.000 de cupluri. Oamenii de ştiinţă au evaluat riscul de diabet pentru fiecare individ şi au luat în considerare şi alţi factori, inclusiv vârsta, statutul socioeconomic şi cum au fost diagnosticaţi cu diabet de tip II.

Oamenii de ştiinţă din Canada au descoperit, după analizarea tuturor datelor, că partenerii pacienţilor sunt supuşi unui risc cu 26% mai mare de a suferi de aceeaşi boală.

 Mai mult, din studiile care realizaseră propriile analize de sânge asupra participanţilor şi care detectaseră diabetul nediagnosticat, cercetătorii au descoperit că riscul de diabet pentru partener sau parteneră este chiar dublu.

 Deşi partenerii nu au o legătură genetică, trăiesc în acelaşi mediu, adoptă aceleaşi obiceiuri sociale, mănâncă la fel şi fac la fel de mult (sau de puţin) exerciţii fizice. Toţi aceşti factori pot determina riscul de diabet de tip II.

  Un rol în această situaţie îl mai poate juca şi fraza „Cine se-aseamănă, se-adună“, adică faptul că oamenii caută şi se asociază cu alţii care au aceleaşi caracteristici cu ei.

 „Atunci când vorbim de istoricul familiei de diabet de tip II, presupunem că riscul este mai mare din cauza factorilor genetici. Analiza noastră demonstrează că acest risc este împărtăşit şi de soţi sau soţii. Asta înseamnă că partenerii împărtăşesc acelaşi stil de viaţă, acelaşi mediu de trai şi chiar şi aceeaşi atitudine. Rezultatele cercetării noastre sunt, de fapt, o sinteză a studiilor existente“, mărturiseşte Kaberi Dasgupta de la Institutul de Cercetare al Universităţii „McGill“, cercetător-şef.

  Oamenii de ştiinţă sunt de părere că este nevoie de mai multe informaţii pe acest subiect, în special pentru a se putea interveni în cazul ambilor parteneri, pentru a se putea promova mai bine un stil de viaţă sănătos şi, de fapt, pentru a scădea riscul apariţiei acestei boli.

Sursa: http://adevarul.ro/