PRODIAB Asociaţia Diabeticilor din Republica Moldova

Condimente și ierburi aromatice, bune în diabetul zaharat!

Unele condimente sau ierburi aromatice pot reduce glicemia și ameliora simptomele specifice ale diabetului zaharat.

Busuiocul – una dintre ierburile aromatice folosite cu succes pentru scăderea nivelului de glucoză din sânge este busuiocul. Are puterea de a reduce cu circa 7% nivelul glicemiei de după masă și cu 17% al nivelului de glucoză din sânge măsurat între mese.

Ghimbirul –  rădăcina de ghimbir are proprietăți antidiabetice, hipolipidice și antioxidative, ceea ce-l face un aliat în controlul nivelului de zahăr din sânge. Poate să îmbunătățească și sensibilitatea la insulină, la fel cum are efect în reducerea stresului oxidativ, dezechilibru corelat cu boli ca diabetul. Mai mult, scade nivelul colesterolului „rău” și e de ajutor în diete. Un studiu apărut recent a arătat că ghimbirul este util în diabetul de tip 2, dacă timp de 2 luni, se iau zilnic 2-3 capsule cu pulbere sau 2-3 căni de ceai de ghimbir.

Usturoiul – diabeticii pot adăuga fără probleme usturoi în mâncăruri, acționând ca antidiabetic și hipolipidic. Conține compuși cu sulf care protejează corpul de procesul oxidativ și de creștere nivelului de colesterol. Suplimentarea usturoiului în dietă scade nivelul glicemiei în cazul celor care suferă de diabet de tip 2.

Potrivit unui studiu apărut în publicația americană „Jurnalul de Diabet și Boli Metabolice”, specialiștii recomandă consumarea a 2-3 căței de usturoi în stare proaspătă, zilnic, pe stomacul gol sau adăugarea lor în diverse preparate culinare.

Scorțișoara – in compoziția scorțișoarei intră compuși bioactivi care scad nivelul de glucoză din sânge, fiind benefică în dieta persoanelor diagnosticate cu diabet de tip 2.

Sursa: clicksanatate.ro