PRODIAB Asociaţia Diabeticilor din Republica Moldova

Avertisment OMS: sedentarismul creşte riscul de diabet de tip 2, boli cardiovasculare şi cancere !!!

  • joi, 6 septembrie 2018

Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt îngrijoraţi de faptul că tot mai puţini oameni fac mişcare şi avertizează că această situaţie creşte riscul unor boli grave.

Aproape un miliard şi jumătate de oameni de pe întreg globul nu fac suficiente exerciţii fizice, situaţie care trenează din 2001.

Inactivitatea creşte riscul de boli precum cele cardiovasculare, diabet de tip 2 şi unele tipuri de cancere, scrie bbc.com.  Femeile tind să fie mai sedentare decât bărbaţii, cu excepţia a două regiuni din Asia, potrivit aceleiaşi surse.

Cercetătorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – OMS –  au studiat datele referitoare la activitatea fizică a milioane de persoane din 168 de ţări, iar cercetarea a fost publicată în „The Lancet Public Health“. Potrivit acesteia, proporţia sedentarismului în ţările cu venituri mari ca Marea Britanie şi SUA, a crescut de la 32% în 2001, până la 37%, în 2016, în timp ce în ţările cu venituri mici a rămas stabilă –  16%. Au fost consideraţi inactivi cei care au făcut mai puţin de 150 de minute de exerciţii fizice moderate sau 75 de minute de activitate fizică intensă, pe parcursul unei săptămâni. Ţările care deschid topul sunt Germania, Noua Zeelandă şi SUA.

Femeile, mai sedentare decât bărbaţii

Femeile sunt mai sedentare comparativ cu bărbaţii în ţările Asiei de est şi de sud-est, cu mari diferenţe în Asia de sud, centrală, nordul Africii şi ţările occidentale. Autorii studiului considerăcă o parte din explicaţii rezidă în raţiuni de ordin cultural care le împiedică pe femei să practice sportul, dar şi centrarea activităţii lor pe îngrijirea copiilor.

În Marea Britanie, sedentarismul este de 32% în rândul bărbaţilor şi de 40% în rândul femeilor. Nivele înalte de sedentarism sunt urmarea joburilor statice şi transportul cu automobilul personal. În ţările unde nivelul veniturilor este mai mic, oamenii sunt mai tentaţi să meargă la serviciu cu autobuzul sau pe jos şi să facă mai multă mişcare la locul de muncă.

 

Cât sport ar trebui să facă persoanele între 19 şi 64 de ani

Autorii raportului susţin că sunt toate şansele ca ţinta de a reduce sedentarismul cu 10% până în 2025 să fie ratată.

Potrivit OMS, persoanele între 19 şi 64 de ani ar trebui să facă cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate fizică intensă, în fiecare săptămână, şi de două ori pe săptămână exerciţii care să solicite majoritatea muşchilor.

Activitatea aerobică moderată înseamnă mersul rapid, înot, ciclism, tenis, volei, baschet, iar activitate viguroasă înseamnă alergare, înot rapid, tenis la perete, fotbal, rugby, gimnastică, arte marţiale. Ridicarea greutăţilor, grădinăritul – săpatul, yoga sunt exerciţii indicate pentru musculatură.

Experţii OMS au cerut guvernelor să facă mai multe eforturi pentru a îmbunătăţi şi promova infrastructura necesară practicării activităţii fizice – mers pe jos, ciclism – dar şi să pună la punct reţeua de transport în comun, pentru a-i determina pe oameni să renunţe la automobile.

Sursa: www.adevarul.ro